Strict necesar pentru păstrarea sănătăţii

Între răsărit și apus e o etapă. Așa este și între apus și răsărit.

Pentru înainte există înapoi, pentru ofer există primesc, pentru viață este și moarte.

În absolut toate este echlibru.

Doar că percepția lui diferă de la un om la altul.

Tot ce dăm ni se plătește, tot ce primim răsplătim. Uneori suntem confuzi pentru ca aceste schimburi nu se fac în monede standard.

Din propria experiență, completată cu studiu, am concluzionat că sufletul, mintea și trupul fiecărui om sunt în echilibru cu ceva în universul acesta perfect. Faptele și gândurile noastre tulbură  această perfecțiune uneori și astfel ni se relevă doar o parte a ceea ce există.

Ne putem păstra sănătatea dacă înţelegem existenţa acestui echilibru universal şi dacă ne străduim să-l menţinem. Orice dizarmonie dă naştere unor emoţii care ne conduc spre dereglări fizice (boli).

„Boala este strigătul sufletului ofensat” ( Peter Altenberg) – ca să fim sănătoşi e bine să ne detaşăm.

Viaţa presupune o permanentă relaţie cu cei din jur şi cu noi înşine.  Aceste interacţiuni pot fi uneori împotriva concepţiilor noastre. Supărându-ne accentuăm diferenţa dintre ce ni se întâmplă şi ceea ce am dori să ni se întâmple. Fiind mai evidentă partea negativă sigur că cea pozitivă ne este ascunsă vederii – adică faptul că Universul va încerca, pentru menţinerea echilibrului, să ne ofere altceva în schimb.

Deci, pentru a ne păstra sănătatea ne este de folos flexibilitatea, detaşarea de idei preconcepute şi IUBIREA.

Să nu-i judecăm pe ceilalţi, mai bine am încerca să ne „punem în pielea lor”ca să vedem de ce sunt astfel. N-ar strica să ne gândim la „Ce-aş face eu în locul lui?”, „Cu ce sunt eu superior?”

Să iertăm şi să ne iertăm – iertarea dizolvă resentimentele, ne ajută să ne detaşăm ca să putem aborda problema din mai multe unghiuri şi, implicit, să îi găsim soluţia. Dacă ni se pare greu haideţi să ne punem întrebarea: „cui foloseşte dacă nu iert sau dacă mă răzbun?”

Să oferim ca să avem de primit – când e mai mare necesitatea atunci găsim răsplata. Dacă fac fapte bune şi îmi pare rău nu mi-e de folos : părerea de rău ca emoţie negativă neutralizează emoţia pozitivă din fapta bună.

Să învăţăm să ne asumăm responsabilităţi.

Sănătatea şi bunăstarea mea reprezină responsabilitatea mea. Cum mă păstrez  aşa mă am.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *